O listă cu spații de lucru, săli de evenimente și huburi comunitare pe care ONG-urile le pot folosi pentru întâlniri, workshopuri și activități cu beneficiarii.
Știm că găsirea unui loc potrivit poate lua timp, mai ales când informațiile despre costuri, capacitate sau dotări sunt greu de găsit într-un singur loc. Totuși, există multe spații prietenoase cu ONG-urile, iar unele oferă mult mai mult decât o sală.
Am adunat recomandările primite din comunitatea AmpliFY ONG și le-am organizat pe orașe, ca să poți ajunge mai repede la opțiunile relevante pentru organizația ta.
Lista va fi actualizată constant, pe măsură ce primim noi recomandări din comunitate.
De reținut: Informațiile din ghid au fost transmise de membrii comunității și de reprezentanții spațiilor. Tarifele, disponibilitatea și condițiile de utilizare se pot schimba, așa că îți recomandăm să reconfirmi detaliile înainte de rezervare. Ultima actualizare: august 2026.
Găsește mai ușor spațiul din orașul tău
Spații pentru ONG-uri în București
1. Builders House by How to Web
Builders House este un hub de coworking și evenimente din București, creat pentru oamenii și organizațiile care dezvoltă proiecte în tehnologie, antreprenoriat și impact social. Spațiul găzduiește întâlniri de lucru, workshopuri, evenimente comunitare și alte formate care aduc împreună oameni din ecosisteme diferite.
Adresă: Afi Park 1, Bulevardul General Paul Teodorescu 4, et. 1, 061344 București
Capacitate: Până la 60 de persoane. Spațiul poate fi configurat și pentru grupuri mai mici
Potrivit pentru: Coworking, întâlniri de echipă, workshopuri, meetups și evenimente comunitare
Cost: Se stabilește în funcție de tipul activității și durata rezervării
Dotări: Wi-Fi de mare viteză, aer condiționat, mese, scaune, pufuri, flipchart, videoproiector, ecran și sistem de sonorizare
Acces pentru persoane cu mobilitate redusă: Da
Contact: Mădălina Tămaș, madalina.tamas@howtoweb.co
De știut: Spațiul are bucătărie, apă filtrată, ceai și cafea. În apropiere se găsesc restaurante, iar parcarea este disponibilă în zona AFI Cotroceni.
2. The Youth by FNT
The Youth by FNT este un centru cu mai multe săli, potrivit în special pentru activități dedicate tinerilor. Spațiile pot găzdui atât sesiuni de lucru în grupuri restrânse, cât și evenimente cu un număr mare de participanți.
Adresă: Str. General Christian Tell nr. 22, Sector 1, București
Capacitate: Aproximativ 200 de persoane, distribuite în mai multe săli
Potrivit pentru: Traininguri, workshopuri, coworking, evenimente și activități pentru tineri
Cost: Utilizarea este gratuită atunci când activitatea este gratuită pentru participanți
Dotări: Flipchart, tablă, scaune, videoproiector și materiale de papetărie
Spațiu accesibilizat: Da
Contact: contact@theyouth.ro
De știut: Spațiul are parcare, bucătărie și dozator de apă.
3. QEZ Social
QEZ Social este un bistro din centrul Bucureștiului care poate găzdui evenimente într-un cadru relaxat. Echipa pune la dispoziție servicii de mâncare și băutură pe întreaga durată a activității.
Adresă: Str. Eugeniu Carada nr. 5-7, Sector 3, București
Capacitate: Până la 40 de persoane
Potrivit pentru: Întâlniri, evenimente comunitare și seri de networking
Cost: Contra cost, stabilit în funcție de eveniment. Echipa este deschisă și la colaborări pe termen lung
Dotări: Trei televizoare care pot fi folosite pentru prezentări și sistem audio
Spațiu accesibilizat: Nu
Contact: Ana Lica, 0758 585 855
De știut: Sunt disponibile mâncare, băuturi și personal dedicat pe durata evenimentului.
4. Școala de Șah, sediul Tineretului
Sediul din Tineretului este cea mai mare dintre cele trei locații recomandate de Școala de Șah. Compartimentarea permite organizarea mai multor activități în paralel.
Adresă: Calea Șerban Vodă nr. 176, Sector 4, București
Capacitate: Până la 140 de persoane, în patru săli. Cea mai mare sală are aproximativ 120 mp
Potrivit pentru: Traininguri, workshopuri și evenimente cu grupuri numeroase
Cost: Se stabilește în funcție de durată și tipul evenimentului
Dotări: Mese, scaune, aer condiționat și ecrane mari. Două săli au ecrane touchscreen
Spațiu accesibilizat: Nu
Contact: Andrada Andronic, 0720 565 855
De știut: Spațiul nu are bucătărie sau dozator de apă. La parter există un supermarket, util pentru cumpărăturile de ultim moment.
5. Școala de Șah, sediul Grigorescu
Locația din zona Grigorescu este potrivită pentru grupuri de dimensiune medie și oferă acces adaptat pentru persoanele cu mobilitate redusă.
Adresă: Aleea Stănilă nr. 2, Sector 3, București
Capacitate: 30-35 de persoane
Potrivit pentru: Traininguri, workshopuri și întâlniri de echipă
Cost: Se stabilește în funcție de durată și tipul evenimentului
Dotări: Mese, scaune, aer condiționat și ecran
Spațiu accesibilizat: Da, prin rampă și toalete adaptate
Contact: Andrada Andronic, 0720 565 855
De știut: Spațiul are bucătărie.
6. Școala de Șah, sediul Iancului
Sediul din Iancului oferă o sală compactă pentru activități educaționale și întâlniri cu grupuri de până la 35 de persoane.
Adresă: Șoseaua Iancului nr. 48, etajul 3, Sector 2, București
Capacitate: 30-35 de persoane
Potrivit pentru: Traininguri, întâlniri și workshopuri
Cost: Se stabilește în funcție de durată și tipul evenimentului
Dotări: Mese, scaune, aer condiționat și ecran
Spațiu accesibilizat: Nu
Contact: Andrada Andronic, 0720 565 855
Grădina Cafenelei Faptelor Bune
Grădina Cafenelei Faptelor Bune este un spațiu outdoor de 350 mp, potrivit pentru evenimente, ateliere și întâlniri comunitare organizate în aer liber.
Adresă: Str. Labirint nr. 205, Sector 3, București
Capacitate: 40-50 de persoane
Potrivit pentru: Evenimente, ateliere, întâlniri comunitare și activități outdoor
Cost: Gratuit pentru ONG-urile din comunitate, pe baza unei programări prealabile
Dotări: Wi-Fi și acces la bucătărie pentru cateringul adus de organizatori
Spațiu accesibilizat: Accesul din stradă în grădină se face fără trepte. Toaleta se află la etaj și nu este accesibilizată pentru persoanele cu mobilitate redusă
Contact: 0744 242 215 sau contact@cafeneauafaptelorbune.ro
De știut: Programul obișnuit este de luni până vineri, între 09:00 și 17:00. Alte intervale pot fi discutate direct cu echipa. Există parcare cu plată în fața porții, iar participanții primesc gratuit cafea și apă. Spațiile interioare de la parter și demisol sunt în renovare și vor deveni disponibile ulterior.
Spații pentru ONG-uri în Brașov
1. CUB Velo Hub
CUB Velo Hub combină atmosfera unei cafenele cu dotările necesare pentru prezentări și evenimente. Terasa poate fi utilă pentru pauze sau activități desfășurate în aer liber.
Adresă: Bulevardul Gării nr. 1, Brașov
Capacitate: 30-40 de persoane
Potrivit pentru: Întâlniri, prezentări, evenimente comunitare și workshopuri
Cost: Utilizarea spațiului este gratuită
Dotări: Videoproiector, microfon, sistem audio și bar cu cafea, apă, băuturi și gustări
Spațiu accesibilizat: Informație de confirmat
Contact: Cosmin Dobre, 0768 609 611
De știut: Spațiul are terasă și permite consumul de mâncare în interior. Parcarea disponibilă este cea publică din zonă.
Spații pentru ONG-uri în Cluj-Napoca
1. UNDA 62
UNDA 62 este un spațiu multifuncțional cu o atmosferă creativă, care poate fi configurat în funcție de formatul activității. Poate găzdui workshopuri, evenimente comunitare și activități care au nevoie de un setup mai puțin convențional.
Adresă: Str. Câmpina nr. 64, etajul 2, Cluj-Napoca
Capacitate: Până la 80 de persoane. Configurația cu scaune se stabilește împreună cu echipa
Potrivit pentru: Workshopuri, evenimente creative, activități comunitare și întâlniri
Cost: Între 500 și 1.000 de lei pentru un eveniment, în funcție de durată, configurație și nevoile activității
Dotări: Scenă, mezanin, 30 de scaune cu posibilitatea extinderii, mese pliabile, flipchart magnetic, miniproiector, boxe, televizoare și Wi-Fi
Spațiu accesibilizat: Da
Contact: Timea Grunzó, 0741 319 980
De știut: Sunt disponibile espressor, fierbător de apă și două băi. Echipa poate oferi veselă, cafea, ceai și materiale creative.
2. Openfields Meeting Place
Openfields Meeting Place este un birou de coworking potrivit pentru întâlniri restrânse, sesiuni de lucru și conversații care au nevoie de un cadru liniștit.
Adresă: Str. Mihai Românul nr. 19, Cluj-Napoca
Dimensiune: 4,7 x 3,83 metri
Potrivit pentru: Întâlniri de lucru, coworking, sesiuni individuale și activități cu grupuri restrânse
Cost: Între 40 și 50 de lei pe oră. Tariful este negociabil pentru ONG-uri
Dotări: Două birouri, scaune directoriale și tablă magnetică
Spațiu accesibilizat: Da
Contact: office@openfields.ro
De știut: Spațiul are acces la bucătărie, două toalete și un hol accesibil. Curtea exterioară include două locuri de parcare, iar locația se află într-o zonă liniștită și ușor accesibilă din oraș.
Spații pentru ONG-uri în Iași
1. Zbor Hub Iași
Zbor Hub Iași găzduiește activități dedicate tinerilor și oferă un spațiu flexibil pentru întâlniri, workshopuri și evenimente.
Adresă: Str. Grigore Ureche nr. 18, Iași
Capacitate: 50-60 de persoane
Potrivit pentru: Activități, întâlniri și evenimente dedicate tinerilor
Cost: Gratuit
Dotări: Mese, scaune, videoproiector, flipchart și aparat de cafea
Spațiu accesibilizat: Da
Contact: 0757 640 003
De știut: Participanții pot folosi parcarea de la Palas Mall.
2. Casa ArtIS Iași
Casa ArtIS oferă mai multe opțiuni pentru workshopuri, activități creative și întâlniri. Curtea și terasa acoperită permit extinderea activităților în exterior.
Adresă: Zona Țigarete, sub Podul Băncilă, Iași
Capacitate: 30-40 de persoane
Potrivit pentru: Traininguri, workshopuri, întâlniri și activități creative
Cost: 120 lei pentru o oră, 100 lei/oră pentru evenimente de două până la cinci ore și 80 lei/oră pentru activități care depășesc cinci ore
Dotări: Retroproiector, flipchart, mese, scaune, canapele, curte și terasă acoperită
Spațiu accesibilizat: Da, inclusiv pentru persoanele care folosesc scaun rulant
Contact: 0720 044 058 sau aciliac@yahoo.com
De știut: Casa ArtIS mai administrează un spațiu pe Str. Păcurari nr. 111, cu o sală pentru mișcare și o sală de dans. Sunt disponibile și opțiuni de cazare, care se discută direct cu echipa.
3. Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași
Amfiteatrul universității poate găzdui evenimente educaționale și comunitare cu un public mai numeros.
Adresă: Aleea Mihail Sadoveanu nr. 3, Iași
Capacitate: Până la 100 de persoane
Potrivit pentru: Conferințe, prezentări și evenimente educaționale
Cost: Gratuit
Dotări: Facilitățile disponibile se confirmă împreună cu echipa universității
Spațiu accesibilizat: Da
Contact: Ana Pintilie, 0758 139 972
De știut: Există parcare.
Spații pentru ONG-uri în Oradea
1. Clinica Hyperbarium
Zona de așteptare a Clinicii Hyperbarium poate fi reconfigurată pentru conferințe și evenimente cu un număr mare de participanți.
Adresă: Calea Clujului nr. 292/A, Oradea
Capacitate: Până la 150 de persoane
Potrivit pentru: Conferințe, prezentări și evenimente
Cost: 400 lei/eveniment
Dotări: Televizor pentru prezentări, aer condiționat și lumină naturală
Spațiu accesibilizat: Da
Contact: Ronel Mesaroș, 0746 434 327
De știut: Sunt disponibile o chicinetă cu frigider și cuptor cu microunde, parcare și dozator de apă.
Spații pentru ONG-uri în Râmnicu Vâlcea
1. Fundația Comunitară Vâlcea Hub
Fundația Comunitară Vâlcea Hub oferă un spațiu de coworking în centrul orașului, care poate fi configurat atât pentru sesiuni de lucru, cât și pentru evenimente cu un public mai numeros.
Adresă: Str. General Magheru nr. 18, etajul 1, Râmnicu Vâlcea
Capacitate: Până la 25 de persoane în configurație de training și până la 45 de persoane în configurație de conferință
Potrivit pentru: Coworking, traininguri, workshopuri, întâlniri de echipă și evenimente
Cost: Se stabilește în funcție de tipul și durata evenimentului. Echipa este deschisă la colaborări cu ONG-uri
Dotări: Tablă interactivă, videoproiector, mese și scaune
Spațiu accesibilizat: Da
Contact: Gabi Solomon, 0745 499 371
De știut: Este disponibilă o minichicinetă și un dozator de apă.
Spații pentru ONG-uri în Suceava
1. WildKind Nature Retreat, Șarișor
WildKind Nature Retreat oferă un cadru natural pentru tabere, întâlniri de echipă și activități care au nevoie de mai mult spațiu în aer liber.
Adresă: Sat Șarișor nr. 27B, comuna Șaru Dornei, județul Suceava
Capacitate: Variabilă, în funcție de configurația evenimentului
Potrivit pentru: Retreaturi, tabere, activități outdoor și întâlniri de echipă
Cost: Se stabilește în funcție de numărul de participanți și durata activității
Dotări: Două căsuțe de tip tiny house, hamace, zonă pentru foc de tabără, videoproiector, ecran, mese, scaune și baloți de paie
Spațiu accesibilizat: Informație de confirmat
Contact: Ramona Watson, 0743 303 554
De știut: Se poate găti la grătar, iar gazda poate pregăti anumite preparate la cerere. Sunt disponibile patru biciclete electrice pentru închiriere, iar mai multe trasee turistice pornesc din apropiere. Un foișor este planificat pentru august 2026, iar disponibilitatea lui merită verificată înaintea rezervării.
Spații pentru ONG-uri în Timișoara
1. Casa Tineretului Timișoara
Casa Tineretului este un centru comunitar cu mai multe tipuri de săli și spații pentru evenimente dedicate organizațiilor și inițiativelor de tineret.
Adresă: Str. Arieș nr. 19, Timișoara
Capacitate: Variabilă, în funcție de sala aleasă
Potrivit pentru: Evenimente, workshopuri, activități comunitare și inițiative pentru tineri
Cost: Gratuit pentru ONG-uri
Dotări: Săli pentru evenimente, scene și spații pentru workshopuri
Spațiu accesibilizat: Parțial
Contact: office@fitt.ro
2. Spații de birou oferite de Asociația Micile Comori
Asociația Micile Comori pune la dispoziție două spații nemobilate pentru ONG-uri care caută un birou în Timișoara pe o perioadă mai lungă. Acestea pot fi amenajate în funcție de activitatea și nevoile organizației.
Adresă: Zona Lipovei, Timișoara
Capacitate: Se stabilește în funcție de spațiul ales, amenajare și tipul activității
Potrivit pentru: Activități administrative, întâlniri de lucru și sediu de birou
Cost: 350 de euro pe lună pentru spațiul de 25 mp și 650 de euro pe lună pentru spațiul de 50 mp
Dotări: Spațiile sunt nemobilate. Pe palier există acces la bucătărie și grup sanitar
Spațiu accesibilizat: Nu
Contact: Asociația Micile Comori, micilecomori@gmail.com sau Iuliana Șopterean, 0765 336 924
De știut: Spațiile se află la etajul clădirii în care Asociația Micile Comori își desfășoară activitatea.
Lista aceasta crește împreună cu comunitatea
Acest ghid a pornit de la recomandările membrilor AmpliFY ONG și va continua să crească prin experiențele împărtășite de comunitate.
În comunitate găsești peste 1.000 de organizații care cunosc realitatea sectorului, resurse relevante și oportunități care pot susține dezvoltarea organizației tale.