5 lucruri de care să ții cont când aplici la grantul de digitalizare PNRR
Alexa on March 11, 2024
Am pornit AmpliFY ONG din dorința de a contribui la o societate civilă mai sustenabilă și cu intenția de a sprijini oamenii din organizațiile care au un impact real în societatea românească, dar ale căror resurse sunt limitate ca să mai urmărească și amplificarea acest impact.
Primul eveniment pe care l-am organizat pentru organizațiile mici, medii și mari din România, a fost pe tema grantului de digitalizare prin PNRR și ne-am bucurat să vedem un interes așa crescut care s-a reflectat în numărul de participanți (peste 90) și în varietatea de întrebări de la final.
L-am avut invitat pe Mihai Anghel, expert Programe & Finanțări la BCR, care ne-a prezentat pe larg apelul de proiecte cu o finanțare cu o valoare între 25.000 – 70.000 euro.
Dacă ai parcurs deja ghidul solicitantului sau urmează să-l citești, ține cont de aceste 5 lucruri până apare varianta actualizată a ghidului:
- Trebuie să îndeplinești minimum 5 criterii DESI (indicele economiei și societății digitale) din cele 12 ca să fii eligibil (nu le poți bifa pe toate pentru că unele se suprapun). Criteriile DESI sunt:
-
Mai mult de 50% din angajați folosesc un computer cu internet.
-
Utilizarea unui sistem software ERP, adică un sistem în care toate componentele organizației comunică: de la contabilitate la managementul proiectelor.
-
Viteza de download să fie de cel puțin 30 MB/s.
-
Vânzările online reprezintă mai mult de 1% din veniturile totale – un criteriu destul de dificil de atins pentru ONG-uri, Mihai nu recomandă să te concentrezi pe asta.
-
Utilizarea Internet of Things, adică orice obiect care poate fi controlat de la distanță; ex. un sistem de aer condiționat sau un termostat care pot fi monitorizate și accesate de la distanță. Mihai a oferit un exemplu pentru organizațiile de mediu care pot bifa acest criteriu, anume, prin montarea unor senzori și monitorizarea gradului de poluare din orașul sau cartierul respectiv, pentru ca apoi să dezvolte propuneri specifice. Un alt exemplu a fost legat de monitorizarea faunei din păduri cu ajutorul unor camere.
-
Utilizarea a cel puțin unei rețele sociale – merge în paralel cu criteriul nr. 12. Dacă ai deja o rețea socială, poți justifica folosirea unei alte rețele.
-
Utilizarea CRM (customer relationship management) – gestionarea relațiilor cu beneficiarii. Adică să-ți creezi o bază de date cu mai multe criterii încât să o poți accesa și să ai informații despre beneficiari și să poți lua niște decizii în baza lor. Se poate folosi în fundraising, managementul voluntarilor, recrutare. Trebuie să fim atenți când vrem să implementăm un CRM, pentru că nu e de ajuns doar să-l achiziționăm, trebuie să-l utilizăm. Și nu e de ajuns ca o singură persoană să aibă acces, ci mai multe persoane din mai multe departamente trebuie să populeze CRM-ul cu informații. Hubspot e un exemplu bun în zona asta.
-
Utilizarea unor servicii de cloud computing sofisticate – Software ca serviciu (SaaS): Slack, Zoom, Suita Google/Microsoft, care se pot încadra și la criteriul nr. 10; Platformă ca serviciu (PaaS): dezvoltare de website-uri și aplicații, un exemplu fiind Java; Infrastructură ca serviciu (IaaS): servere (nu se prea aplică pentru ONG-uri) merg în tandem cu punctul nr. 10, diferența fiind că cele utilizate prin internet sunt softurile pe care le utilizezi fără să le downloadezi.
-
Utilizarea tehnologiilor AI – ex. Chatbot sau imprimantele 3D.
-
Achiziționarea serviciilor de cloud computing – se leagă de punctul 8.
-
Realizarea de vânzări prin comerț – nu se aplică prea mult în zona de ONG.
-
Utilizarea uneia sau mai multor rețele sociale – se leagă de punctul 6.
- Valoarea finanțării nerambursabile se va determina în funcție de gradul de digitalizare al ONG-ului. Pragurile de finanțare arată așa:
-
Între 25.000 – 40.000 euro trebuie să îndeplinești 5 criterii DESI.
-
Între 40.001 – 55.000 euro trebuie să îndeplinești 7 criterii DESI.
-
Între 55.001 – 75.000 euro trebuie să îndeplinești 9 criterii DESI.
- Numărul de criterii DESI trebuie menținut pe toată perioada implementării proiectului și 3 ani după finalizarea lui.
- Se pot accesa servicii din partea unor experți IT ca să vă poată da mai multe idei și să vă ajute în crearea unor soluții cât mai bune pentru organizație. Aici vă putem ajuta și noi dacă v-ați înscris în comunitate.
- Ideea nu e să bifezi cât mai multe criterii DESI, ci să te uiți la activitatea organizației, unde sunteți acum din punctul de vedere al digitalizării, care sunt planurile pe termen scurt, mediu și lung și unde vreți să ajungeți. Scopul e să setați obiectivele proiectului și criteriile pe un termen cât mai lung, încât să vă ajute real în activitate, nu doar pentru obținerea finanțării.
Alte întrebări de la participanți pe care poate le ai și tu
Grantul poate acoperi și echipamentele hardware audio-video?
Da, dar trebuie corelate foarte bine cu cererea de finanțare și criteriile de digitalizare, încât să aibă sens necesitatea echipamentelor.
Pentru serviciile de cloud și licențe perioada de achiziționare poate fi mai lungă decât perioada proiectului?
Aici vorbim de perioada de implementare.
Dacă toți angajații utilizează computere cu acces la internet cum se justifică îndeplinirea criteriului 1?
Din păcate, acel criteriu probabil e îndeplinit de majoritatea organizațiilor, deci pentru că nu ai cum să ai o creștere, mai degrabă te concentrezi să bifezi alte criterii.
Sub ce formă va fi finanțarea – nerambursabilă clasică sau prin decont?
Modalitatea de plată e transferul – practic poți solicita banii ca să faci cheltuielile sau poți angaja banii organizației și să-i soliciți prin rambursare.
- Perioada de aplicare e final de aprilie, cu începerea perioadei de contractare în iunie și începerea proiectului în iulie, așa că apucă-te de un plan cât mai curând.
Dacă ai întrebări sau nelămuriri, adresează-le în grupul de Facebook pe care l-am creat cu scopul de a fi un spațiu de învățare și schimb de resurse. Intră în grup aici.
Și nu uita să te înscrii în comunitate ca să afli primul despre următoarele evenimente!